Notre-Dame de Paris-"Nu-mi privi chipul, tânără fată, priveşte-mi inima. Adesea inima flăcăului frumos e slută, există inimi care nu păstrează dragostea."-Quasimodo

Catedrala Notre-Dame (în română Catedrala Doamna Noastră, cu referire la Sfânta Fecioară).
Prima cărămidă de fundație a fost pusă în anul 1163.
În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfințit altarul, dar construcția catedralei a durat din 1163 până în 1345. Construcția clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe fațada vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIII-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata.

Cu toate că desenele inițiale și strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluții arhitecturale specifice stilului gotic.
Ce este stilul gotic?
Stilul gotic este un stil artistic răspândit în Europa medievală începând cu anul 1140 și până în jurul anului 1500. Termenul a fost introdus în anul 1550 de Giorgio Vasari, care făcea aluzie peiorativă la tribul germanic al goților, ca prototip pentru o cultură inferioară, "barbară".
Arta gotică este diferită de arta romanică printr-o greutate mai mare a formelor, prin tendința liniilor ascendente, prin căutarea echilibrului in locul stabilității maselor.
Catedrala Notre Dame de Paris are cea mai frumoasa arhitectura gotica franceza din lume.
Cea mai simpla deosebire dintre cele doua stiluri este ca biserica romanica are bolte rotunde iar biserica gotica are bolte ascutite.

Dar mai exista o multime de alte diferente intre cele doua. De exemplu, catedralele si bisericile gotice au mai multe ferestre, care sunt mai mari, ceea ce inseamna ca nu sunt la fel de intunecate ca bisericile romanice. Acest lucru se datoreaza faptului ca arhitectii au invatat unele noi moduri de a face acoperisurile si peretii de sustinere, in special ogiva si arcul butant.
Biserica gotica este, de obicei, mai mare decat o biserica romanica.
Prin 1200 d.Hr., oamenii aveau mai multi bani la dispozitie (sau se luau mai multi bani de la populatie cu forta) si isi permiteau sa cheltuiasca mai mult pe construirea de biserici mari.
O alta diferenta intre cele doua stiluri este la nivelul acoperisului: multe biserici romanice aveau acoperisul din lemn (care suferea mai intotdeauna cate un incendiu), iar bisericile gotice aveau acoperisul de piatra.
Goticul a fost succedat de Renaștere.
Acum sa revenim la catedrala!
Fațada dantelată și cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru.
Intrarea în catedrală se face prin trei porți bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. Impresia spațială în interiorul bisericii este copleșitoare, zidurile ei se înalță pe trei rânduri de coloane.
De proporții impozante, 130 m lungime, 45 m lățime, 35 m înălțime, unde încap până la 10.000 de persoane. Nava principală este împodobită cu statui și picturi.
Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar, pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă.
Cu maretia sa gotica Notre Dame din Paris, domina nu numai raul Sena si Île de la Cité (este unul dintre cele două insule rămase naturale pe Sena în orașul de la Paris (celălalt fiind Île Saint-Louis) unde este centrul Parisului și locul unde a fost reconstruit orașul medieval)ci si istoria capitalei Frantei.
Pe locul unde se inalta astazi maiestuosul edificiu sacru in antichitate, romanii ridicasera un templu dedicat lui Jupiter, care a fost urmat de o bazilica si apoi de o biserica in stil romanic inchinata sfantului Stefan, construita de regele merovingian Hildebert, in anul 528.

(Basilica Saint Etienne.) Initiativa de a ridica o catedrala, cu aproximativ 900 de ani in urma, a apartinut iui Maurice de Sully,(Maurice de Sully (născuț între 1105 și 1120 la Sully-sur-Loire, în departamentul Loiret a murit pe data de 11 septembrie 1196 în Paris) este un cleric francez, episcop de la Paris, intre anii  1160 - 1196, el a întreprins în 1163 capodopera monumentala, care va imortaliza numele lui, construcția catedralei Notre-Dame de Paris), datorita cresterii numarului de credinciosi.
Lucrarile au inceput in 1163, dar nu au fost incheiate decat cu 180 de ani mai tarziu, in 1345, si atunci fara finisajele finale.
Catedrala, inchinata Fecioarei Maria, a fost ridicata in perioada analfabetismului, asa ca a fost conceputa incat sa prezinte intr-un mod cat mai plastic scenele si personajele Bibliei, in portalurile, picturile si vitraliile ce impodobesc.
Fatada vestica este de-a dreptul spectaculoasa.
Turnul din partea de sud, practic clopotnita catedralei, in care se afla celebrul clopot Emmanuel, (un clopot de 13 ​​tone (limba de clopot cantarind 500 kg,acesta fiind cel mai vechi clopot din Notre Dame), refacut ultima data tocmai in 1631 este legata de turnul din partea de nord de celebra galerie a Himerelor sau Marea Galerie in care sunt sculptate figuri apocaliptice infricosatoare inspirate din vechi legende crestine.
Nivelul inferior include celebra fereastra in roza care are un diametru de 10 metri, (caracteristica sa principala este tema vietii umane) avand in fata sa statuia Fecioarei cu Pruncul in brate.
Multe din elementele sale de vitraliu dateaza de la constructia catedralei, din secolul al XIII-lea.
Cele trei arcade de vest ale catedralei Notre Dame sunt splendide exemple de arhitectura gotica.
Ultimul nivel cel inferior, numit si Galeria Regilor, prezinta o linie de 28 de statui ale regilor din Iuda si Israel, refacute dupa ce au fost decapitate de revolutionarii de la 1789, crezand ca sunt regii Frantei. Sculpturile si vitraliile au o puternica influenta, naturalistul fapt ce la ofera o expresie aproape umana.
In partea de jos exista trei arcade: in nord arcada  Fecioarei, in centru arcada Judecatii Ultime si in sud arcada Sfintei Ana cu scene din viata mamei Fecioarei Maria.
Aceste arcade si vitralile sunt extraordinar proiectate, reprezentand o incantare vizuala unica.
Interiorul a fost transformat la mijlocul secolului al XIII-lea si poseda un maximum spatiu si lumina.
Exista aici o sculptura  intitulata Fecioara din Paris.
Realizata in timp infloririi orasului prin contributia negustorilor care au vazut in catedrala o sursa de mandrie civica, statuia iese in evidenta fiind mai degraba un simbol al unei bogatii arogante deci nu al pietatii. Obiectele din catedrala sunt de o valoare si vechime considerabila: relicvarul contine, astfel, inelul sfintei coroane de spini a Mantuitorului si alte relicve ale Patimilor Domnului cumparate de sfantul rege Louis, in 1238. De asemenea orga, datand din 1730 si restaurata in 1962, este cea mai mare din Franta.
Ceea ce este uimitor, este faptul ca totusi catedrala este inca o biserica catolica activa.
De acest formidabil monument ne leaga si binecunoscuta opera a lui Victor Hugo (nascut pe data de 26 februarie 1802 si a murit pe data de 22 mai 1885) Notre-Dame de Paris, scrisa in anul 1831,opera inspirata bineinteles din intamplari adevarate.
Victor Hugo realizeaza in acest roman o ampla fresca a Parisului din timpul lui Ludovic al Xl-lea.
Celebra catedrala Notre-Dame, monument, al artei medievale, devine, simbolic, personajul central al romanului: in jurul marii catedrale se misca multimea din care se desprind, in prim-plan, personajele:
frumoasa Esmeralda,nedespartita de caprita Djali,uratul,dar frumosul (sufleteste) Quasimodo si raul cel mai mare, arhidiaconul catedralei Notre-Dame,Claude Frollo.
Arhidiaconul catedralei este indragostit de frumoasa tiganca Esmeralda.

Aceasta insa il iubeste pe un tanar capitan (Phoebus), pe care preotul il asasineaza.
Esmeralda este acuzata pe nedrept de vrajitorie, iar preotul se ofera sa o salveze numai daca ea promite sa-i cedeze. Esmeralda refuza. Va fi salvata de la moarte de catre clopotarul catedralei Notre-Dame, Quasimodo, care, sub infatisarea grotesca data de diformitatea sa fizica, ascunde un suflet de o deosebita bunatate.
Pierre Gringoire, Claude Frollo si Esmeralda fug din catedrala. Frollo ramane singur cu Esmeralda si ii zice din nou cat de mult o iubeste. Frollo o pune sa aleaga dintre el si spanzuratoare, ea alegand spanzuratoarea. Claude o da pe tiganca pustnicei din chilia numita Gaura cu sobolani.
Ele afla ca sunt mama si fiica, iar pustnica ii ofera adapost in chilia ei.
Garad vine si o interogheaza pe pustnica si dupa multe intrebari o lasa in pace.
Esemralada aude vocea lui Phoebus si striga dupa el. Garda vine inapoi si o ia pe tiganca, pustnica tinand-o de mijloc pe Esmeralda.
Pustnica musca bratul calaului. Calaul smuceste mana si pustnica cade si moare. Quasimodo o cauta pe Esmeralda prin toata biserica, dar nu o gaseste.
El il vede pe Frollo ca urca pe o turla. Claude statea si se uita cum atarna corpul Esemaraldei.
Quasimodo banuieste ca Frollo e in spatele acestui lucru si il arunca de pe turla.
Frollo cade si moare. Phoebus se insoara, Pierre devine faimos.
Exista o groapa unde erau aruncate corpurile spanzuratilor.

Acolo s-au gasit doua schelete care se imbratisau. Una era al unei femei si celalalt era al unui barbat care avea coloana deformata. Viata Esmeraldei, contrastul dintre frumusetea ei si hidosenia lui Quasimodo, intensitatea sentimentelor care izbucnesc, in ciuda aparentei, din sufletul acestuia, evocarea teribilelor abuzuri ale clerului (care s-au facut mereu), toate acestea constituie fondul dramatic al romanului.
Fragment de final din Notre Damme de Paris de Victor Hugo:
"Iată ce am descoperit noi cu privire la dispariţia misterioasă a lui Quasimodo.
După vreo doi ani sau după vreun an şi jumătate de la evenimentele care încheie istoria de faţă,
când oamenii veniră să caute în beciul de la Montfaucon cadavrul lui Olivier le Daim, care fusese spânzurat cu două zile înainte, şi căruia Charles al VIII-lea îi acordă graţia de a fi înmormântat la Saint-Laurent într-o mai bună tovărăşie, fură găsite printre stârvurile hidoase, două schelete, dintre care unul îl ţinea pe celălalt îmbrăţişat.
Unul dintre schelete, care era al unei femei, mai avea câteva zdrenţe de rochie ce fusese albă, şi se vedea în jurul gâtului un colier de boabe cu un săculeţ de mătase, deschis şi gol.
Obiectele aveau atât de puţină valoare încât cu siguranţă că nici călăul nu a vrut să le ia.
Celălalt, care îl ţinea îmbrăţişat strâns pe acesta, era un schelet de bărbat. Se băgă de seamă că avea coloana vertebrală strâmbă, capul în omoplaţi şi un picior mai scurt.
Nu prezenta de altminteri nici o ruptură de vertebre la ceafă şi era vădit că n-a fost spânzurat.
Bărbatul căruia aparţinuse scheletul venise deci aici, şi murise aici.
Când vrură să-l desfacă de scheletul care-l îmbrăţişa, se prefăcu în pulbere."
Film artistic:
Va prezentam probabil cea mai buna ecranizare a romanului scris de Victor Hugo: Notre-Dame de Paris
In rolurile prinipale: Gina Lollobrigida (Esméralda), Anthony Quinn (Quasimodo), Alain Cuny (Claude Frollo), Robert Hirsch (Pierre Gringoire), Jean Danet (Phœbus).