joi, 17 ianuarie 2013

Victor Hugo-O viata de romancier! "Corsica. O mică insulă care a făcut ca Franţa să fie mare."


Victor Hugo s-a nascut pe data de 26 februarie 1802 si a murit pe data de 22 mai 1885. A fost un poet, dramaturg, romancier și uneori pictor, de origine franceză.
 Scriitor romantic, a fost pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841. Printre operele sale cele mai cunoscute pot fi numite Mizerabilii și Notre-Dame de Paris.
Victor-Marie Hugo a fost al treilea și ultimul fiu al lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo (1773–1828) și Sophie Trébuchet (1772-1821).
S-a născut în anul 1802 la Besançon în regiunea Franche-Comté.
Deși a locuit în Franța, cea mai mare parte a vieții lui, din 1851 până în 1870 a fost exilat și a locuit în Belgia, în Jersey și Guernsey. Copilăria lui Victor Hugo a fost marcată de o serie de evenimente deosebite: căderea și revenirea Primei Republici și apariția primului imperiu sub Napoleon Bonaparte.
Acesta s-a proclamat împărat la doar 2 ani după ce Victor Hugo s-a născut iar până ca el să împlinească 18 ani, monarhia burbonă a fost restaurată.
Tatăl lui Victor Hugo era ateist republican și ofițer în armata lui Napoleon, pe care îl stima enorm, iar mama sa era catolică și regalistă. În ciuda dorințelor mamei sale, Victor Hugo s-a îndrăgostit și logodit în secret cu iubita lui din copilărie, Adèle Foucher (1803-1868), dar abia după moartea mamei, Hugo s-a căsătorit cu Adèle în 1822.
Cuplul a avut 5 copii: Lèopold (în 1823), care a murit la o vârstă foarte fragedă, Lèopoldine (1824), Charles (1826), François-Victor(1828) și Adèle (1830).
Victor Hugo era simpatizant al Republicii. A fost „pair” al Franței, iar în anul 1841 a fost ales în Academia Franceză. Zece ani mai târziu, Hugo a fost exilat pentru curajul de a-l numi pe Napoleon al III-lea „trădător”. A fost exilat din 1851 până în 1870, când s-a întors în Franța. În decursul exilului, Hugo a publicat o parte din pamfletele sale cele mai celebre la adresa lui Napoleon al III-lea: „Napoleon cel mic” și „Istoria unei crime”. Deși au fost interzise în Franța, pamfletele sale au avut o puternică influență în țările învecinate.
Hugo a scris în exil și "Mizerabilii", probabil cel mai cunoscut roman al său.
Victor Hugo a murit la 22 mai 1885, iar la funeraliile sale au luat parte mai mult de două milioane de oameni care l-au admirat și au vrut să-l însoțească pe ultimul drum.
Este înmormântat în Panteonul din Paris.
"Notre-Dame de Paris" apare in anul 1831, iar "Mizerabilii" apare in anul 1862.

                                                             Victor Hugo-Citate:
"Corsica. O mică insulă care a făcut ca Franţa să fie mare."
"Biblia ar trebui să fie pâinea zilnică şi nu prăjitura pentru ocazii festive."
"Nimic nu este mai puternic decât o idee căreia i-a venit vremea."
"Nu eşti leneş atunci când eşti cufundat în gânduri. Munca poate fi atât vizibilă cât şi invizibilă. A contempla înseamnă a trudi. A gândi înseamnă a face."
"Anumite gânduri sunt rugăciuni. Sunt clipe în care, oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi."
"Acolo unde domneşte întunericul, încolţeşte păcatul. Vinovatul nu e cel ce păcătuieşte, ci acela care-l ţine în întuneric."
"Nu insultaţi niciodată o femeie care cade! Cine ştie sub ce povară se prăbuşeşte sărmanul suflet!" "Diamantele nu se găsesc decât în văgăunile întunecate ale pământului, iar adevărurile nu se găsesc decât în adâncurile cugetării."
"Am întâlnit cândva pe stradă un tânăr sărac foarte îndrăgostit. Cu pălăria roasă, cu haina jerpelită, cu pelerina prea strâmtă, cu pantofi sparţi, prin care intra apa... şi cu stele în suflet."
"Gândirea e munca inteligenţei, visarea e voluptatea ei. A înlocui gândirea cu visarea înseamnă a confunda hrana cu otrava."
"Cei ce trăiesc sunt cei ce luptă."
"Desteptarea constiintei e maretia sufletului."
"Nu-mi privi chipul, tânără fată, priveşte-mi inima. Adesea inima flăcăului frumos e slută, există inimi care nu păstrează dragostea."-Quasimodo
                                                       Despre "Mizerabilii":
Deşi l-a publicat abia în 1862, Victor Hugo l-a conceput încă din 1830, sub titlul de Les Miseres („lipsurile", „suferinţele".
In Franţa, o dată cu dezvoltarea capitalismului, cuvintul "misere" trece de la sensul de „nenorocire" la cel de „sărăcie", iar mai tîrziu miserable — „nefericit", „necăjit", „sărac" — ajunge să însemne, sub dispreţul claselor posedante, „ticălos", evoluţie suferită de altfel şi la noi, din aceleaşi motive, de cuvîntul „tică-los", care a însemnat pînă spre mijlocul secolului al XlX-lea„sărman", „nevoiaş").
Intre 1845 şi 1848 a fost elaborată o primă redactare a romanului.
In exil scriitorul n-a făcut decît să-l reia,să-l amplifice, să-l completeze şi, poate, să-l apropie mai mult de spiritul revoluţionar pe care acum, în cursul luptei sale împotriva regimului reacţionar al împăratului Napoleon al IlI-lea,îl înţelegea mai bine.
In linii mari, însă, romanul este un produs al perioadei 1830—1848  (aşa-numita „monarhie din iulie"), perioadă în care,sub „ocrotirea" regelui „burghez" Ludovic-Filip, se desfăşoară din plin capitalismul francez, acumulînd din ce în ce mai mult la un capăt al societăţii belşugul şi la celălalt mizeria.
Se agravează situaţia clasei „celei mai numeroase şi mai sărace", cum este numit proletariatul de către socialistul utopic Saint-Simon.
Durata zilei de lucru e la Lyon, în 1831, de 15—18 ore, iar ziua de lucru e plătită femeii muncitoare cu două treimi mai puţin decît bărbatului muncitor şi mai puţin încă muncitorului copil.
Pauperizarea se întinde vertiginos. La Paris, dintr-un milion de locuitori, trei sute de mii sînt săraci lipiţi pămîntului. Creşte numărul crimelor.
Prostituţia ia proporţii nemaivăzute. Starea de plîns a mulţimilor care ajutaseră burgheziei franceze să facă două revoluţii (1789 si 1830), să-şi cîştige şi să-şi consolideze drepturile, îngrijorează chiar păturile burgheze, mai ales pe acelea care mai au revendicări de formulat.
Cei mai înaintaţi dintre republicani se alătură muncitorimii. Situaţia găseşte ecou în literatură.
Mulţi scriitori, pledează în scrierile lor cauza poporului asuprit, şi eroii lor sînt, din ce în ce mai mult, oameni din popor. Alţii, ca Balzac, dezvăluie întunecimile morale ale noii clase stăpînitoare, aviditatea şi lipsa ei de scrupule.
Face multă vîlvă romanul lui Eugene Sue, "Misterele Parisului", publicat în foileton între 1842 şi 1843, în care un prinţ generos condescinde să frecventeze lumea apaşilor şi a ocnaşilor evadaţi, pentru a salva o tînără prostituată şi pentru a reeduca un nevoiaş devenit bandit. Acesta din urmă e atît de bine „reeducat", încît abia îndrăzneşte să se aşeze pe scaun în faţa prinţului şie nespus de fericit să moară în locul nobilului său protector.„Reeducată" este şi tînăra prostituată, care e dată pe mîna unui preot şi devine călugăriţă.
Jean Valjoan va fi şi el preocupat de propria sa reeducare.
Sînt cercetate nu cauzele mizeriei, ci efectele acesteia, primejdioase pentru burghezie : cerşetoria, vagabondajul, hoţia, prostituţia.
Un ocnaş evadat este eroul uneia dintre cele mai celebre melodrame ale vremii : "Circiuma din Adrets."
Chiar Balzac, în momentul cînd se decide să cerceteze de aproape altă lume decît cea a aristocraţiei mucegăite şi a burgheziei hrăpăreţe, coboară foarte jos, în mediul prostituţiei şi al închisorilor, scriind "Viata de strălucire şi mizerie a curtezanelor"  (1843—1847). îşi spune desigur, ca şi Hugo, că trebuie ,,să cobori cît mai adînc... cînd e vorba să masori adîncimea unei răni, a unei prăpăstii sau a unei societăţi.
In romanele anilor 1800 aristocraţii au sarcina de a transmite cultura lor oamenilor din popor şi, la rîndul lor, aceştia se căsătoresc deseori cu fete din nobilime,ceea ce împacă aparent pe toată lumea.
De foarte timpuriu, Hugo înţelesese că scriitorul nu poate rămîne departe de „interesul general şi de nevoile naţionale". Romanul "Notre-Dame de Paris" (1831) pune în mişcare, in cadrul Parisului din secolul al XV-lea, nu numai figuri, dar şi mase populare.
Din istorie scriitorul păşeşte curînd în actualitate, dezbătînd probleme ca pedeapsa cu moartea ("Ultima zi a unui condamnat"   — 1829) sau neomenia legilor burgheze faţă de victimele mizeriei (Claude Gueux — 1834, o prefigurare a lui Jean Valjeanj.
Dar, în mintea lui Victor Hugo, operele sale trebuiau să fie în primul rînd  romane sociale şi  romane de idei, ,,carti scrise pentru toate popoarele", un răspuns la problema majoră a timpului său, în care „mizerabilul se numeşte omul".
Si incheiem cu ce am putea de altfel incheia decat cu inceputul cartii "Mizerabilii":
"Atîta vreme cît va exista, din pricina legilor şi a moravurilor, un blestem social, care creează în chip artificial, în plină civilizaţie, adevărate iaduri, agravînd cu o fatalitate omenească destinul, care e de esenţă divină; atîta vreme cît cele trei probleme ale secoului : înjosirea omului prin exploatare, decăderea femeii prin foamete, atrofierea copilului prin puterea întunericului, nu vor fi rezolvate; atîta vreme cît în anumite pături constrîngerile sociale vor fi cu putinţă ; cu alte cuvinte, şi într-un sens şi mai larg , atîta vreme cît pe pămînt vor dăinui ignoranta şi mizeria — cărti de felul celei de faţă nu vor fi zadarnice. "- Hauteville-House, 1 ianuarie 1862.
Film artistic:
Va prezentam probabil cea mai buna ecranizare a romanului scris de Alexandre Dumas-"Les Misérables"-1958.
In rolurile principale: Jean Gabin – Jean Valjean & Champmathieu, Bernard Blier – Javert (tata si fiu), Danièle Delorme – Fantine, Bourvil – Thénardier, Elfriede Florin – La Thénardier, Giani Esposito – Marius Pontmercy, Béatrice Altariba – Cosette, Silvia Monfort – Éponine, Jimmy Urbain – Gavroche, Serge Reggiani – Enjolras, Fernand Ledoux – Monseigneur Myriel. Get Adobe Flash player

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu